Dezvăluirea lui Gică Hagi! De ce nu joacă Ianis la echipa mare a Fiorentinei: „Mi-a zis: «Tati, aici…»”

Dezvăluirea lui Gică Hagi! De ce nu joacă Ianis la echipa mare a Fiorentinei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferat în această vară de Fiorentina de la Viitorul, Ianis Hagi (18 ani) e considerat unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști ai echipei de pe Artemio Franchi, dar întârzie să facă pasul spre echipa mare a clubului viola, fiind o prezență constantă la Fiorentina Primavera, pentru care are evoluții apreciate.

Iar Gică Hagi a dezvăluit unul dintre motivele pentru care fiul său nu prinde mai multe minute sub comanda portughezului Paulo Sousa. Antrenorul și patronul Viitorului spune că marea problemă cu care se confruntă Ianis în Serie A e legată de viteza de joc incomparabil mai mare în Serie A decât în Liga 1: „Diferența dintre noi și cei de afară este legată de viteza de joc. Ei gândesc, pasează și se mișcă mai repede ca noi. Mi-a zis și Ianis: «Tati, aici trebuie să mă informez înainte să primesc mingea, să fiu iute». Dar, se va adapta și-i va fi mai bine”, a spus Hagi, într-un interviu acordat Digi Sport.

De la transferul în Italia, Ianis s-a bucurat de cuvinte frumoase din partea lui Paulo Sousa, care le-a spus jurnaliștilor italieni că-l vede drept o soluție pentru prima echipă a Fiorentinei, dar mijlocașul ofensiv a jucat mai mult pentru echipa Primavera. La echipa mare, Hagi Jr. a prins doar 14 minute, în victoria cu Cagliari, scor 5-3.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×